Platforma Moldova – A venit timpul să ne auzim

După o perioadă de pilotare în rândul tinerilor, astazi a fost lansată Platforma Moldova, un instrument de democrație digitală care facilitează participarea oamenilor în procesele decizionale. Platforma Moldova a fost lansată de Inițiativa pentru Pace/I4P în parteneriat cu ONU Moldova și swisspeace.

Proiectul folosește tehnologia open source, un instrument numit Pol.is, pentru a facilita conversațiile online, participative, pe probleme actuale de relevanță pentru viitorul Moldovei. Platforma culege, analizează în timp real datele și arată la ce gândesc grupuri mari de oameni, utilizând instrumente avansate de analiză a datelor.

Diferența între rețelele sociale, sondaje și Platforma Moldova este că ultima oferă spațiu pentru exprimarea opiniei la un anumit subiect, fără interferențe, constrângeri sau risc de contaminare. Fiecare este liber să spună ce gândește și/sau să susțină o idee generată de altcineva prin vot. Rezultatele pot fi vizualizate pe https://i4p-md.org/forum/.

Prima discuție generată pe Platforma Moldova a fost despre așteptările tinerilor. Astfel cei mai mulți tineri au invocat nevoia unor reforme profunde în educație, oportunități economice, lupta cu corupția, mediu curat și practici euro-conforme. Cele mai puține voturi au acumulat ideile care vizează geo-politica și politica externă.

O nouă dezbatere este activă pe https://i4p-md.org/forum/, unde oricine, anonim, poate spune ce crede că ar trebui să facă Moldova în privința neutralității. A venit timpul să ne auzim.

Citate

Alexandru Flenchea, director I4P: Suntem ferm convinși să a venit timpul să ne auzim, iar Platforma Moldova este o oportunitate unică pentru oameni să spună cu propriile cuvinte ce cred și ce vor. Noi la rândul nostru ne-am angajat să avem grijă să aducem la cunoștința autorităților și a partenerilor internaționali informația pentru corectarea politicilor, a priorităților și încurajarea democrației participative. Rezultatele fazei pilot ne-au surprins prin accentele care au fost puse de tineri pe educație și economie și, recunosc, inspiră optimism.

 Simon Springett, Rezident Coordonator ONU:  Rezultatele dezbaterilor pe Platforma Moldova  ar putea fi de valoare nu numai pentru angajamentul guvernului față de poporul Moldovei și în procesul de luare a deciziilor, dar ar putea contribui și la formularea  de către ONU a inițiativelor de proiecte mai mari. Sperăm că platforma va  contribui, de asemenea, la clarificarea poziției populației în problemele cu potențial de dezbinare.

Pentru informare

Faza pilot a proiectului a fost lansată la 25 aprilie 2023 și a țintit tinerii din Moldova. La prima dezbatere au participat tineri din 27 de raioane, Găgăuzia, Chișinău și Bălți. Proiectul a fost popularizat în rândul tinerilor cu suportul Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral, Centrele de tineret din țară, USM, ASE, ULIM, Universitățile din Bălți, Cahul și Comrat, precum și rețeaua de tineri implicați în proiectele dezvoltate de I4P. Proiectul este implementat cu efortul I4P, ONU Moldova și swisspeace.

Comments are closed.