👀PE SCURT despre

OPINIE

La Munchen s-a vorbit mai mult despre trecut, decât despre viitor, semn că suntem la etapa conștientizării și deocamdată liderii civilizației noastre acționează mai degrabă reflexiv decât vizionar.

📌La un an de război

S-a vorbit despre ce nu mai funcționează și de ce, despre ce-ar trebui să fie dacă n-ar fi fost invazia, pandemia și dependența de vechiul sistem energetic, de securitate și financiar 🙄

📌Victorie, nu și pace

🇺🇦Cel mai optimist (poate cu excepția lui Putin) este Zelenski, care în deschiderea Conferinței a zis că următoarea ediție a Conferinței va fi prima postbelică. 🤭 Optimismul trebuie obligatoriu să fie în fișa de post al unui șef de stat aflat în război.

🇩🇪Cancelarul German ne-a îndemnat să ne pregătim pentru un război îndelungat și a cerut determinare și s-a jurat că Europa nu va renunța să sprijine Ucraina. Scholz a exprimat poziția dominantă, la moment, împărtășită de americani, de Secretarul General NATO, britanici, baltici, polonezi și scandinavi. Până și discursul șefului diplomației europene Borrell la Conferință a fost mai degrabă unul al ministrului apărării, decât discurs de diplomat. În două cuvinte: ne pregătim de război adevărat. Onorabil, mai ales în condițiile în care Putin astăzi are zero opțiuni de a ieși din situația în care s-a băgat nesilit de nimeni. Despre aceasta a vorbit președintele francez 👇

🇫🇷Macron a exprimat o poziție solidară, dar oarecum separată: războiul se va sfârși la masa de negocieri, nu pe câmpul de luptă, iar înfrângerea militară a Rusiei trebuie să fie dozată exact cât să-l determine pe Putin să negocieze pacea. În opinia Președintelui francez, Rusia este parte a Europei și Europa trebuie să negocieze o formulă de coabitare în siguranță cu Federația Rusă.

🇨🇳China tradițional a chemat la negocieri. Apropo, săptămâna aceasta, chinezii vor prezenta la ONU un plan de pace, în săptămâna când vom marca un an de război. 🙃Plan care, înainte de a fi prezentat, este privit cu mult scepticism de occident și s-a ales cu observații ironice la Munchen.

📌Victorie rusească, nu și pace

🇷🇺Putin se va adresa cu un discurs (tot amânat din toamnă) parlamentarilor ruși săptămâna aceasta. Observatorii se așteaptă la anunțuri importante despre victorii. De la primele succese militare ale ucrainenilor tot auzim că definiția victoriei lei aparține, însă am uitat că același drept este adjudecat de Putin. Obiectivele „operațiunii militare speciale” au fost mereu flotante, 🤏 astfel încât  oricând să se poată pretinde că au fost atinse.

💬Unii cred că un eventual anunț despre anexarea republicilor separatiste din Georgia, ar putea compensa pierderile reputaționale din ultimul an. Zvonul este alimentat de vizita lungă a liderul abhaz la Moscova.

💬Unele surse afirmă că liderul de la Tiraspol s-ar putea alătura pe online ipoteticii întruniri a lui Putin cu liderii separatiști. Ar fi prima anexare virtuală în istorie și ipoteza trebuie tratată ca atare. 🤔 Pe fundalul declarațiilor, din est și vest cu conotații specifice părților, despre Moldova care stă în rând după Ucraina în meniul rușilor, o asemenea știre, totuși, depășește cadrul farsei cu care ne-a obișnuit Tiraspolul. Urmărim 👀

Comments are closed.