PE SCURT despre sabotaj neconfirmat

bbc

OPINIE

Trei scurgeri de gaz în Marea Baltică exact când se inaugura noua conductă din Norvegia către Europa Centrală și de Est, 🇵🇱 și Țările Baltice. Cele 267 de milioane investite de UE sunt în siguranță, deoarece accidentul s-a produs la Nord Stream 1&2, lucru care nu contribuie deloc la atenuarea crizei energetice, prețul mediu pe piețele europene depășind 2100 $ per 1000 m3.

De reținut

Suedia și Danemarca au avertizat navele să evite zona.

Niciunul dintre cele două gazoducte avariate nu funcţiona la momentul exploziilor. Livrările prin Nord Stream 1 au fost suspendate pe termen nelimitat de către Gazprom la începutul lunii septembrie, compania energetică rusească invocînd o problemă la una dintre turbinele principale ale gazoductului. Nord Stream 2 nefiind autorizată să funcționeze din cauza concentrării trupelor ruse la granița cu Ucraina, la acel moment. Chiar și așa, rușii spun că din țevile fisurate în mare se duce gaz în valoare cca $2 mlrd.

Ce s-a întâmplat

A fost pornită o anchetă, investigațiile sunt la început. Până atunci

Centrul Național de Seismologie din Suedia a spus că nu există îndoială că au fost cel puțin 2 explozii puternice în ajun. Centrul German de Cercetare pentru Geo științe din Potsdam afirmă că în cazul unui cutremur acesta ar fi fost detectat pe o arie mai extinsă, pe când fluctuațiile seismice au fost locale.

Președinta Comisiei Europene a numit incidentul ”sabotaj”, a cerut claritate și a avertizat că ”orice întrerupere deliberată a infrastructurii energetice europene active este inacceptabilă și va duce la cel mai puternic răspuns posibil”.

SUA au fost mai prudenți, menționând că datele preliminare ar indica un act de sabotaj. ”Dacă este adevărat, nu este în interesul nimănui. Reziliența energetică a Europei nu este afectată de accident”, a spus Secretarul de Stat SUA.

Germania pretinde că aprovizionarea cu energie a Germaniei nu este în niciun fel afectată și nu are impact asupra pieței germane de gaze, rezervoarele subterane fiind umplute în proporție de peste 91%. Aceasta chiar dacă în rețelele de socializare au apărut videouri cu proteste după accidentele de la Nord Stream, a căror veridicitate nu poate fi garantată.

Se repară

Proiectul Nord Stream 2 este unic și până acum nu există exemple de accidente pe conductele de gaz subacvatice cu diametrul de 1420 mm, spun experții. În octombrie 2013, conducta de gaz Yacheng de 710 mm care leagă China continentală și Hong Kong a fost avariată în Marea Chinei de Sud și a fost nevoie de mai mult de patru ani pentru a repara.

Revenind la ale noastre

Livrările de gaze naturale pentru consumatorii Republicii Moldova, în rezultatul celor întâmplate pe gazoductele Nord Stream 1&2 nu pot fi afectate tehnic, poate doar economic, deoarece prețurile la gaze naturale sunt în creștere.

De altă parte, presa rusă scrie că autoritățile ruse ar putea impune sancțiuni împotriva operatorului ucrainean „Naftogaz” și ar putea interzice toate tranzacțiile cu acesta, dacă compania ucraineană nu renunță la solicitările de examinare a litigiului privind plata tranzitului în cadrul arbitrajului internațional. În consecință, gaz prin conducta care alimentează Moldova ar putea să nu fie. Dacă vă consolează, de suferit ar mai avea în acest caz Serbia, Slovacia și Ungaria, unde gazul vine printr-o altă conductă, dar tot prin Ucraina.