PE SCURT despre securitate

OPINIE

Ieri în Lodz, Polonia, și-a început lucrările Consiliul (anual) al Miniștrilor de Externe al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), organizație care are o relevanță deosebită pentru țara noastră, pentru că, între altele, la Summit-ul OSCE de la Istanbul din 1999 Rusia s-a angajat (în scris) să-și scoată armata și depozitele de muniții de pe teritoriul țării noastre în 3 ani, lucru care nu s-a mai întâmplat în ultimii 23 ani.

NOTĂ: OSCE a început ca și Conferință pentru Securitate și Cooperare în Europa (CSCE) a țărilor din blocul socialist și a celor din Europa occidentală, SUA și Canada în 1973 la Helsinki, proces care a culminat cu semnarea Actului final de la Helsinki în 1975. OSCE are o Misiune în Moldova din 1993, iar din 1994, de când a început procesul de negocieri pentru rezolvarea conflictului transnistrean, este mediator.

OSCE este o construcție unică din mai multe puncte de vedere. A reunit țările NATO, cele neutre și cele din blocul socialist/Pactul de la Varșovia. A supraviețuit prăbușirea URSS și a blocului, nefiind organizație internațională cu acte în regulă. OSCE nici acum nu are un statut, nu este o entitate juridică, iar toate deciziile se iau prin consensul celor 57 state participante.

Ca să înțelegeți unicitatea acestei organizații, Misiunea Specială de Monitorizare din Ucraina, lansată în 2014, imediat după anexarea Crimeii și declanșarea războiului în Donbas, a activat timp de 8 ani, până în Februarie 2022, fiind finanțată inclusiv din banii Rusiei, or cele USD 130 milioane, cotizația Federației Ruse în OSCE, nu sunt o sumă de neglijat. Acum Misiunea este blamată de Moscova pentru pretins spionaj împotriva republicilor autoproclamate din Donbas în favoarea Ucrainei, iar mai mulți angajați ucraineni ai Misiunii au fost arestați și condamnați de pretinse tribunale din Donețk.

Președinția în Exercițiu OSCE este deținută timp de un an calendaristic de țări membre care sunt agreate prin consensul celor 57 țări participante și care, prin înțelegerea țărilor fondatoare, nu pot fi Rusia, SUA, sau țări cu conflicte nesoluționate pe teritoriul lor. În 2022 Președinția OSCE este deținută de Polonia, care a refuzat să-i acorde viză lui Lavrov pentru a participa la ședința Consiliului de Miniștri OSCE. Joi, ziua în care și-a început lucrările Consiliul, Lavrov a ținut o conferință de presă în care efectiv a numit Polonia „groparul OSCE”. Ministrul Rus de Externe nu a anunțat explicit retragerea Rusiei din OSCE, cum a fost în cazul Consiliului Europei, dar a dat de înțeles foarte transparent că mai departe OSCE este fără Rusia. Și când/dacă Occidentul s-ar hotărî să „reia dialogul pe subiecte de securitate în Europa cu Rusia” nu va mai fi în cadrul OSCE, pentru că nu mai poate fi vorba de „business as usual”.

Pe fundalul războiului, a riscului escaladării și a prăbușirii sistemului de securitate din Europa care a funcționat neîntrerupt din 1975, o criză instituțională și bugetară a OSCE nu pare să fie problema noastră, dar ne va afecta nemijlocit. Poziția Rușilor poate evolua în nerecunoașterea procesului de negocieri care se desfășoară sub auspiciile OSCE. Demersurile, oarecum timide, ale Chișinăului că 5+2 nu mai este viabil din momentul în care doi din trei mediatori – Rusia și Ucraina – sunt în stare de război, acum ar putea fi dublate și de Moscova, care din acest moment poate pune la îndoială statutul OSCE. În rezultat toți cei trei mediatori din procesul de reglementare a problemei transnistrene se invalidează reciproc la acest moment. Pentru Moscova statutul Transnistriei, ca și parte componentă a Moldovei, este indispensabil legat de construcția politică și juridică a formatului 5+2 și a declarațiilor ministeriale ale OSCE, care reconfirmau anual integritatea noastră teritorială. În momentul în care Rusia se retrage din OSCE, or ieri Lavrov anume asta a insinuat, Moscova nu se va mai simți obligată prin angajamente multilaterale OSCE să recunoască hotarele noastre. Retragerea Rusiei din OSCE îi dă Moscovei mână liberă în raport cu regiunea transnistreană și cu țara noastră. Schimbările de atitudine nu se vor produce imediat, dar sigur nu se vor lăsa așteptate. Putem urmări, așteptând finalul războiul în speranța că Rusia nu va mai conta sau putem să începem să calculăm riscurile pentru a găsi cele mai bune/pașnice soluții.  

Comments are closed.